DE LA ARTA ACTIVĂ LA CETĂŢEANUL ACTIV - dezbatere publică

laBomba – CENTRUL COMUNITAR RAHOVA-URANUS şi OFENSIVA GENEROZITĂŢII
vă invită
miercuri, 4 februarie 2009, 16h00
La Bomba -
Centrul Comunitar Rahova-Uranus, Calea Rahovei 194, lângă Piaţa de Flori Coşbuc la o dezbatere publică cu tema:
DE LA ARTA ACTIVĂ LA CETĂŢEANUL ACTIV!

Pericolul distrugerii comunităţii Rahova-Uranus ca urmare a ofensivei imobiliare abuzive este iminent. Dezbaterea este organizată pentru a atrage atenţia opiniei publice că dezvoltarea economică şi socială a unei zone nu se poate face prin abuz şi prin distrugerea destinelor membrilor comunităţii.

La dezbatere vor participa:
Marin Eremia
/ líder al comunităţii Rahova-Uranus
Mihai Mihalcea si Vava Ştefănescu / CNDB
Voicu Rădescu
/ Green Hours
David Schwartz
/ tangaProject

Centrul Comunitar Rahova-Uranus a fost infiinţat în mai 2007, în cadrul proiectului Construieşte-ţi Comunitatea! / Ofensiva Generozităţii la iniţiativa membrilor comunităţii şi a artiştilor implicaţi în proiect.

Timp de trei ani de zile, Iniţiativa Ofensiva Generozităţii a experimentat în zona Rahova-Uranus practici de Democraţie Participativă. Artiştii implicaţi în proiect şi-au asumat rolul de mediatori între comunitatea Rahova-Uranus şi autorităţile locale, generând spaţii de dezbatere publică - Colţul Vorbitorului / Speaker’s Corner - pe tema evacuării şi a soluţiilor pe termen mediu şi lung ale Primăriei Sectorului 5: Summitul Evacuaţilor I/II şi Ai cui sunt evacuaţii?

Initiativa Ofensiva Generozitatii reprezentata prin
Maria Draghici
tel:0723387447; mail:tekstura@yahoo.com
Irina Gadiuta
tel:0721649746; mail:gandiuta@gmail.com

DEMOCRATIA INSEAMNA DEZBATERE